Anunț privind organizarea selecţiei pentru ocuparea unui post de formator în județul Gorj

Ministerul Educației Naționale (MEN), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației, cu Casele Corpului Didactic din județele Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș și din municipiul București, respectiv cu Inspectoratele Școlare Județene Iași, Bihor și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, implementează, în perioada 15.11.2017 – 14.11.2021, proiectul „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți” – CRED, Cod SMIS 2014+: 118327, cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe, Prioritatea de investiții: 10.i Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în educație și formare.
Obiectivul general al proiectului este:
„Prevenirea părăsirii timpurii a şcolii prin măsuri sistemice de aplicare inovativă şi sustenabilă a noului curriculum naţional, urmărind creşterea accesului la experienţe de învăţare de calitate ale elevilor din învăţământul preuniversitar primar şi gimnazial”.
Mai multe detalii găsiți în fișierele de mai jos:

Vasile FICEA

Informatician CCD Gorj